Stil de viata  Afectiuni si boli  Club sanatate
Teste
 
Primul an de viata
Home > Stil de viata > Cresterea copiilor > Primul an de viata > Dupa o jumatate de an de viata, personalitatea bebelusului se contureaza tot mai mult...

Dupa o jumatate de an de viata, personalitatea bebelusului se contureaza tot mai mult...

Au trecut sase luni de cand v-ati intors de la maternitate. Era o mogaldeata care nu facea decat trei lucruri: plangea, dormea si isi uda scutecul. Inseamna mult sase luni? Cu siguranta, daca te uiti acum la bebelusul tau. Este atat de schimbat, a evoluat atat de mult! Iti incanta urechile cu bolboroselile sale, pe care numai el le intelege (ceea ce e cu atat mai nostim), se joaca, e prietenos si mereu in alerta.
Exploreaza lumea cu ajutorul manutelor

Pana in jurul varstei de sase luni, bebelusul detine controlul complet asupra mainilor sale, desi, in unele cazuri, este posibil ca acest lucru sa se intample ceva mai tarziu. Ceea ce nu inseamna ca ar fi o problema, fiecare copil isi are propriul ritm de dezvoltare.

Oricum, cam in aceasta perioada, copilasul poate trage jucariile spre el si este varsta cand descopera ce distractiv e sa arunce pe jos diferite obiecte, numai pentru a le arunca din nou, dupa ce i se restituie. De indata ce "prinde figura", pentru el lumea devine mult mai interesanta - iar pentru tine, mult mai... dezordonata.


Stangaci sau dreptaci?

Chiar daca majoritatea bebelusilor manifesta, la aceasta varsta, o anumita predilectie pentru folosirea mainii drepte sau stangi, este prea devreme pentru a trage o concluzie in acest sens. Medicii pediatri considera ca se poate da un "verdict" abia in jurul varstei de trei ani. Bebelusii "se razgandesc" des...


Invata sa... se rostogoleasca

E atat de amuzant cand se rostogoleste pe burtica, nu-i asa? Dar, asemeni aruncatului jucariilor, ceea ce-l amuza pe bebelus poate ajunge sa te exaspereze pe tine. Ai grija ca, atunci cand ii schimbi scutecul, sa-l tii pentru a nu se rostogoli, si nu-l lasa nesupravegheat, pentru ca exista riscul sa cada, atunci cand se afla pe masuta de infasat sau pe pat, de exemplu.


Micutul socializeaza tot mai mult

Duse sunt vremurile cand bebelusul incepea sa scanceasca de indata ce aparea o persoana necunoscuta in preajma lui. Acum, nu numai ca s-a obisnuit, dar initiaza el "comunicarea": toti cei care se apropie de el si ii zambesc, devin instantaneu prietenii lui. Dar nu ai motive de ingrijorare: nu este cu nimeni mai afectuos si mai comunicativ decat cu tine.

Totodata, incepe sa realizeze, in subconstient, ca este cazul sa-ti atraga atentia asupra lui. Va incepe sa gangureasca ori de cate ori intri in camera lui, chiar daca este hranit, iar scutecul e uscat. Vrea insa putin rasfat... De asemenea, vei remarca o diversificare a repertoriului (care, pana nu cu multa vreme in urma, includea numai plans). Acum, bolboroseste, gangureste, face zgomot (daca are la indemana jucarii, le va arunca imediat), si asa mai departe.


Cum comunica? Bineinteles, gangurind

Abilitatile sale de exprimare se imbunatatesc pe zi ce trece, iar cei mai multi dintre copii "jongleaza" acum cu silabele "ma", "ba", "ta" si "ga". De asemenea, combinatiile de vocale si consoane devin tot mai complexe. Il poti incuraja in acest sens, dezvaluindu-i, in acelasi timp, unele notiuni necunoscute: "Oaia face beee...", "Vaca face muuu...". Copilul va repeta incantat sunetele si, chiar daca deocamdata nu face asocierile de rigoare, vei vedea ca nu peste mult timp va sti sa raspunda la intrebarile care li se pun - invariabil - tuturor copiilor: "Cum face...?".


Nici o seara fara o poveste

Dupa cum probabil stii deja, micutul tau inregistreaza in subconstient sunetele pe care le aude. Chiar daca nu poate intelege deocamdata ce i se spune, creierul lui "inmagazineaza" undeva aceste informatii, pe care le va folosi la timpul potrivit (si nu mai este deloc mult pana atunci).

Prin urmare, citeste-i in fiecare seara cate o poveste, cu voce scazuta dar cu intonatie corespunzatoare subiectului respectiv. Medicii pediatri au ajuns la concluzia ca un copil va invata sa citeasca mai repede si mai usor daca i s-au citit povesti, de la cea mai frageda varsta. Este important sa faci acest lucru si pentru ca, astfel, se creeaza o si mai mare intimitate sau... complicitate, intre tine si bebelusul tau.


Ce spun cititorii (ultimul mesaj pentru acest articol)
  09.05.2011 15:17 
interesant...invatam lucruri noi pe care nu le stim.multumesc
Spune-ti parerea
* cod Greu de citit?
Regenerare cod

Newsletter-ul TopSanatate
dinamism si energie de la prima ora!


Cresterea copiilorFrumusete & ingrijire
Medicina alternativaNutritie
PsihologieRelatii
SarcinaSanatate sexuala
Sistemul imunitarSlabeste sanatos
SportShopping
CardiologieDermato - venerologie
EndocrinologieGastroenterologie
Ghid de prim ajutorGinecologie
NefrologieOftalmologie
OncologieOrtopedie
PsihiatrieSanatatea spatelui
Sanatate publicaStomatologie