Stil de viata  Afectiuni si boli  Club sanatate
Teste
 
Terapia familiei
Home > Stil de viata > Psihologie > Terapia familiei > Divortul, o realitate mai cruda pentru copii decat pentru parinti?

Divortul, o realitate mai cruda pentru copii decat pentru parinti?

Oricat de comun incepe sa fie divortul in societatea noastra mai sunt din fericire si copii care nu trebuie sa faca fata acestei realitati. Totusi problemele maritale nu sunt singurele cauze ale conflictului in familie. Asa cum exista discrepante intre soti, asa pot exista si intre parinti si copii.

Psihologie

Da dovada de un maxim de creativitate cu ajutorul metodei Six Thinking Hats
Top Sanatate iti recomanda
·Ce este analiza tranzactionala?
Analiza tranzactionala este, in primul rand, o filosofie, un punct de vedere asupra oamenilor.
Divortul un fenomen "la moda"

Oricat de mult ar fi dorit divortul, el induce o serie de consecinte psihologice, morale, materiale asupra partenerilor si asupra familiei implicate in divort. Cauzele cele mai frecvente ale aparitiei divortului sunt: emanciparea economica a femeii, industrializarea, modernizarea, schimbarea mentalitatii despre divort, infidelitatea, consumul exagerat de alcool, nepotrivirile de caracter etc.

Cuplurile care se casatoresc astazi asteapta sa obtina prin casatorie fericire personala; tocmai de aceea sperantele ridicate se transforma mult mai repede in reprosuri si deziluzii pentru ca realitatea nu se potriveste asteptarilor. O alta cauza pare a fi boala, infirmitatea sau somajul.

Majoritatea barbatilor se casatoresc mai repede decat femeile, in special dupa divort. Femeile par a fi dominate mai mult de procese de constiinta si de tulburari psiho-fiziologice, care fac mai probabila o perioada de pauza decat intrarea intr-o noua relatie.

Atat barbatii, cat si femeile care intra intr-un nou mariaj intampina mari dificultati si daca nu gasesc persoana potrivita ajung la un nou divort, traind acut sentimental insingurarii.

Exista insa si persoane care nu se implica mult in casatorie si din aceasta cauza despartirea se produce mai usor.

Societatea actuala promoveaza acest tip de individ si face din divort o realitate "la moda" ceea ce duce atat la scaderea numarului de casatorii cat si la cresterea numarului de divorturi. In cazul in care exista si copii, situatia se complica. Intrebarea care se naste este "cine are mai mult de suferit parintii sau copiii?"


Copiii si divortul parintilor

Copiii fac fata divortului mult mai greu decat parintii. La inceput copiii nu vor ca parintii sa divorteze; conflictul este mai mult al parintilor decat al copiilor. In timp ce parintii au motive reale pentru separare, copiii (in special cei mici) inteleg arareori aceste motive, insa nu detin nici un control asupra divortului. Decizii ca acelea referitoare la persoana cu care vor locui sau cat de des isi pot vedea celalalt parinte nu sunt in mainile lor. In sfarsit, copiii, in special cei mici, nu au suficienta maturitate emotionala pentru a putea trece printr-o asemenea experienta care s-ar putea dovedi coplesitoare.

Copilul incepe sa-si puna o serie de intrebari carora nu le poate da un raspuns si nici nu este ajutat sa o faca. Poate cea mai tuburatoare intrebare pe care si-o poate pune un copil aflat in aceasta situatie este: "Eu cui apartin?". El se vede nevoit sa ramana cu un parinte chiar daca il doreste pe celalalt. Daca ramane cu parintele dorit, copilul il poate culpabiliza pe celalalt, dar se si poate autoculpabiliza, simtindu-se neiubit, respins, vinovat, fapt care-l poate face complexat, revoltat sau chiar antisocial.

O alta problema fecventa este cea a identificarii in privinta rolului sexual - pot aparea probleme de asumare corecta a identitatii, pot aparea orientarile de tip homosexual.

Adolescentii au parte de o serie de probleme speciale ca rezultat al divortului. Atunci cand separarea are loc inainte ca adolescentul sa fi trecut prin perioada de criza, experienta poate fi terifianta.

Totusi, ca si parintii, cei mai multi copii ajung sa accepte pana la urma divortul. Invata sa puna o distanta intre ei si conflictul parintilor, sa fie realisti in legatura cu aceasta situatie si sa o accepte. Insa trebuie sa ne intrebam: "Cu ce sacrificii?".

Adaptarea se produce mai usor atunci cand parintii se ocupa special sa le explice copiilor divortul, sa le raspunda la intrebari si sa-i lase sa-si exprime deschis atitudinile si sentimentele.

Trebuie specificat insa ca divortul si familiile dezbinate sunt cauze ale multor probleme ale copiilor. Cei mai multi copii cu tulburari de comportament provin din familii dezbinate sau destramate, iar acest lucru va trebui sa ridice un mare semn de intrebare si sa-i determine pe parinti sa acorde mai multa atentie acestui subiect. Pe de alta parte nici continuarea unei relatii insuportabile in cuplu nu este recomandata pentru copii, o atmosfera incarcata de teroare, violenta psihologica sau/si fizica este de cele mai multe ori mult mai daunatoare pentru echilibrul afectiv, emotional al copilului decat un divort.

Familiile cu un potential confictogen ridicat si puternic carentate psihoafectiv si psihomoral, afecteaza in cea mai mare masura procesul de maturizare psihosociala a copiilor. Copiii, din cauza crescutei lor sensibilitati, recepteaza si-si traiesc deosebit orice conflict dintre parinti. Efectul imediat si principal al relatiilor interpersonale conflictuale din cadrul familiei asupra personalitatii copiilor il constituie devalorizarea modelului parental si, totodata, pierderea identificarii cu acest model. Modelul parental in aceste situatii poate fi respins in mod "activ" de copii, devenind model "negativ" care, treptat, poate conduce la stimularea si dezvoltarea agresivitatii si a comportamentului antisocial.

Ideal ar fi cand se ia decizia divortului, situatia sa fie foarte bine cantarita si sa se tina cont de impactul si de consecintele psihologice asupra copilului, de etapa de dezvoltare psihologica in care se afla, si sa se ia masuri in acest sens. Asa cum in urma unui divort multe persoane apeleaza la psiholog pentru a depasi acesta problema mult mai usor, cu atat mai mult recomand acest lucru si in cazul copiilor care trec printr-o situatie familiala dificila.

Ce spun cititorii (ultimul mesaj pentru acest articol)
  18.06.2010 20:04 
parintii
da,asa e..copii sunt cei mai afectati...si parintii mei sunt in divort,iar eu am 14 ani jumatate si pot sa zic ca m-am schimbat mult de cand sunt ei in divort...e foarte greu....mai ales ca sunt minora si m-au audiat la judecatorie...e foartye greu pt ca m-am obisnuit cu amandoi si acum trebuie sa renunt la unu:(((
  16.05.2010 19:06 
nu divortului
spun din toate convingerile mele un nu hotarat divortului pentru familiile care au copii, pentru ca parintii se adapteaza , dar copii mai greu , cautati solutii impreuna de dragul copiilor vostrii
  30.04.2010 19:36 
Buna seara!Nu cred,ca cineva iti poate da un sfat,caci nimeni nu traieste viata ta.Trebuie sa cantaresti bine si sa faci,cum e mai bine pt tine si pt copii.Copiii nu treb sa fie chinuiti,dar nici sa te vada trista si mahnita mereu.Mult noroc si o alegere potrivita,pentru ca o viata ai!
  18.04.2010 10:33 
da-mi un sfat
buna!am citit articolele tale si m-am hotarat sa-ti scriu si eu sau mai bine zis sa-ti cer un sfat. am o casnicie de 13 ani si 2 copii (11 si 5 ani);am realizat impreuna cu sotul meu si cu socrii multe in gospodarie,dar ceva a inceput sa nu mai ,,mearga" . nu mai vreau sa stau cu el doar de imagine ca sa nu rada lumea. este un om foarte mamos,discuta si se sfatuie cu parintii lui mananca impreuna cu ei iar eu separat cu copii,inclusiv dorm cu copii.sunt cam in plus in curte. mi se spune mereu ca nu am motive sa divortez :nu ma bate ,nu bea ,nu are pe cineva,dar m-a distrus psihic. ma gandesc si la copii iar cel mare sufera isi da seama ca tati e cu mamaia, mai bine se cearta cu mine decat sa se supere cu mama-sa, niciodata nu m-a susutinut in fata lor ci m-a injosit. sunt f.disperata. ce sfat mi-ai da?
  25.02.2010 21:24 
offff
OFF... nu vreau sa se intample asa ceva, dar trec printr-o situatie care ma indeamna sa fac acest pas. Sotia mea trece printr-o criza grava de posesie si o arunca pe seama mamei mele care zice ea ca l-ar indeparta pe copil de ea. Nu stiu ce sa fac dar divortul cred ca ar rezolva toate certurile la care asista copilul. Sunt multe de spus dar poate asa ma descarc. Va doresc sa n-aveti parte de asa ceva, mai ales cand inimioara ta poate suferi.
  22.12.2009 21:27 
caz asemanator
nu stiu exact motivele sotiei dumneavoastra spre persoana ideala, insa sunt in aceesi situatie, aproape. plac pe cineva sunt sigura ca ma place cu adevarat, insa pentru ca sunt 2 copii la inceput de scoala, nu stiu daca va face ceva in cazul divortului meu. lucrurile sunt limitate intre noi in sensul ca nu au loc intalniri, planificate.ce pot spune cu adevarat este ca daca sotul meu nu ar fi avut fata de mine de cele mai multe ori o atitudine de nepasare, de critica, de ajunsesem sa nu mai stiu daca eu valorez cu adevarat ceva, cu toate ca am oferit totul, fara retineri, i am acceptat multe, nu mi am dorit decat o familie, dar adevarata, nu asa in care el hotara mai totul in casa, banii totdeauna fiind separati,(era un confort pt. mine, dar nu bani imi doream,) nu as fi intrat in contact cu un alt barbat . cu toate astea am tinut legatura, repet fara intalniri, timp de mai multe luni, n am pus capat casniciei, caci in general mi se amintea de copii, pe care i iubesc nespus, dar vreau sa i cresc intr un mediu in care cei doi parinti sa se respecte si sa se iubeasca, astfel incat sa fim un model pentru ei ca si cuplu, iar acum s-a aflat si poate pare putin pentru a divorta, insa el nu mai accepta iar eu mi am oferit sufletul celuilat pt. ca nu puteam sa iau totul ca o aventura. sotul in perioada acesto luni, m a vazut f. schimbata, detasata, si a dat seama ca ma pierde, a incercat sa se schimbe, mi a spus ca ma iubeste , ca nu poate trai fara mine, insa pt. mine totul parea aproape fara cale de intoarcere. acum efectiv nu stiu ce se va intampla, caci deja a introdus divortul, a spus tutor prietenilor ca eu sunt de vina, chiar si copiilor ca eu am pe altcineva si nu stiu cum sa i ajut . incerc sa fac tot posibilul sa limitez pe cat posibil afectarea lor emotionala in urma acestei decizii. nu sunt mandra ca mi am daruit sufletul altcuiva in timpul casniciei,era ultimul lucru pe care vreodata am crezut ca l voi face, insa repet, iubirea lui era greu de gasit si aproape toate momentele frumoase din viata mea au fost umbrite de indiferenta lui sau poate de faptul ca nu a inteles la timp ca pt. a fi fericit nu ai nevoie de multi bani, ca e nevoie de respect si ca oricand , chiar si eu pot sa mi stabilesc limte in ceea ce l priveste.
  26.03.2009 22:23 
sunt tata si aproape trec spre un divort
Vreau sa spun ca sunt aproape sa trec printr-o experienta pe care nu mi-o doresc,divortul.ce ma opreste sa o fac,este fetita noastra.E atat de nevinovata si ata de pura,incat nu stiu cum sa o fac sa inteleaga relitatea din lumea "oamenilor maturi,responsabili".Nu e vina ei si nu va fi niciodata.Ceea ce ma sperie,este ca voi trece peste decizia de a divorta,numai pentru ca nu doresc ca fetita noastra sa isi puna intrebarea,cu ce am gresit eu?fata de sotia mea am o parere destul de negativa,daca pot spune asa,in loc de mila.O vad ca se zbate sa treaca peste situatia creata si mai ales sa-si apere imaginea ei in cercul ei de cunostinte.Nu vede si nu a vazut faptul ca atitudinea pe care a adoptat-o in ultima perioada o distruge.Mai ales ca "persoana ideala" pe care a ales-o i-a intors spatele.Tot stau langa ea ,chiar stau si cu sufletul si ma conving sa ii spun ca tin la ea.E groaznic sa te vezi parasit.Acum apare conflictul meu interior,eu m-am simtit parasit si din partea ei nu am vazut o astfel de atitudine fata de mine.Acest conflict si o astfel de experienta ne-a deschis sufletele,unul catre celalalt si am inceput sa ne "iubim",ea vazand din partea mea sinceritate si eu vazand sensibilitate fata de mine.ma intorc la copilul nostru, oare relatia asta fortata a noastra, va afecta starea psihica a ei? in momentul in care ne vom reprosa din nou tot felul de lucruri, fetita va simti impactul ? Sunt convins ca e mai bine sa ne vedem fiecare de drumul lui,sunt convins ca nu va mai fi ce a fost inainte intre noi.Oare ce va fi in viitor?cum vom depasii momentele grele?cat de sinceri vom fi cu fetita noastra?cum vom putea ascunde in continuare tensiunea asta si cum vom putea sa o ajutam sa treaca prin greutatile vietii,daca in viata de familie apar reguli de viata,pe care le impunem si fata de care daca facem rabat,consideram ca nu suntem sortiti unul altuia.......
  06.01.2008 21:46 
Am fost si eu un copil "abandonat"
Este adevarat ca din prisma copilului e drept sa gandesti ca lumea ta a luat sfarsit, ca poate tu ai fost de vina...si mai ales ca multe cupluri prefera sa nu comunice cu copii despre despartire. E gresit! Un copil poate intelege prin anumite metode si cu ajutorul limbajului adecvat pentru varsta lui aproape 40-50% din realitate, iar restul dupa ce a ajuns la maturitate (in cazul minorilor). Perioada de dupa divort este cea mai critica pentru copii indiferent de varsta lor. Daca parintele care a ramas cu copilul este cel parasit, in loc sa-si "linga" ranile, si asta fac majoritatea, ar face bine sa reorganizeze stilul de viata al copilului si sa nu incerce sa tina locul parintelui plecat deoarece nu va reusi, din contra va da gres in ambele ipostaze (nu pot dezbate mai pe larg din cauza de timp scuze), ci mai corect ar fi sa-si umple spatiile goala din viata copilului caci sigur acestea exista, si sa-l faca sa inteleaga ca celalalt nu mai este nu pentru ca el a gresit ci din alte motive. Subiectul si terapia pentru persoanele abandonate necesita mult timp, iar ranile se vindeca lent. Este valabil si pentru copii care au aceste episoade in viata lor. Chiar daca se recasatoresc si se casatoresc (copii) experienta rezultata din divort nu va disparea ci poate va fi ascunsa, acolo in inconstient, intr-o camaruta mica......
  30.12.2007 13:17 
Nu stiti sa scrieti corect gramatical !!!
Cred ca treceti prin procesul de divort precum stiti sa scrieti corect gramatical limba romana. De aici, implicit si trairile afective negative ale copiilor ce sunt membri ai acelei familii.
  01.11.2007 11:57 
intradevar, parintii nu-si dau seama de multe ori ca greselile lor ne condamna pe noi, copii, la un viitor " fericit".
  06.08.2007 23:05 
divort
asa este nu ne afecteaza pe noi adulti asa tare ca si pe copii
  10.05.2007 16:11 
am divortat
un divort urit, cu destule termene,scandal...f urit...penibil... iar copilul, bineinteles ca nu pot sa il vad decit cind vrea maria sa... imi ramine sa fiu prostul satului si sa platesc pensia alim fara a avea un minim drept... asta e ROMANIA... o sa fac si eu propunere de PROTECTIE A TATALUI sau ceva asemanator... daca ele isi bat joc de MUTU si RADU NICULESCU, care sint oameni cu putere si bani, dar de mine care sint NIMENI ?! ce sa fac, sa ma judec ani de zile, pina in pinzele albe ? mi-e sila de ea si fam ei de nebuni si scandalagii....... oricum sa stii ca nu-mi pare rau acum ca am scapat din nebunia aia... va urez tuturor LINISTE si sa va gasiti persoana POTRIVITA ! florin
  29.10.2006 16:06 
divort
am trecut si eu printr-un divort,cand fetita mea avea 10 ani...Afost groaznic.Nu cred ca as putea recomanda nimanui solutia asta...
  19.01.2006 17:48 
Eu spun NU divortului
Eu cred ca ar trebui sa se faca absolut totul mai ales acolo unde exista si copii Copii au nevoie de ambii parinti
  19.01.2006 17:48 
Si Dumnezeu
SiDumnezeu,permite despartirea din pricina de curvie,ucidere,dar unele cupluri se despart fara aceste motive,deci prea usor si eu sant divortata,motive: curvie si preacurvie,betie,a incercat sa ma ucida in mai multe moduri, boala grea de nervi,inprastierea bunurilor,promisese unei curve toata munca noastra de o viata etc.Totusi am rezistat 40 de ani de casatorie cu anul de prietenie.Este greu si singur la o varsta inaintata,dar viata este mai sus decat sotul,este data de Dumnezeu si nimeni nu are dreptul sa ti-o ia.Recunosc ca si eu m;am sacrificat pentru unicul meu baiat.Dar o nenorocire si mai mare ca despartirea,a fost moartea baiatului student la electronica,in anul 1987,inainte de revolutie.Pe scurt v'am spus parerea dar si intamplarea mea.
  19.01.2006 17:48 
pentru bfa1967 de la Psiholog Gabriela Iorgulescu
Mi-ai starnit interesul si m-am gandit sa-ti raspund pe de o parte ca femeie si pe de alta parte prin prisma cunostintelor in domeniu - adica prin experientele altora, catalogate, verificate. NU ESTI SINGURUL in aceeasi situatie si de aceea m-am gandit ca ar fi bine sa stie si altii ca nu numai femeile trec prin aceasta drama - de a fi nevoit la un moment dat sa stai intr-o relatie doar de dragul copiilor. Bineinteles ca trebuie sa ma repet pentru ca nu stiu daca toata lumea citeste toate articolele si de aceea trebuie sa revin asupra ideii principale: situatia ta de exemplu, nu este singura, dar cu siguranta apartine unei conjuncturi unice, particulare, intime care face fiecare cuplu sa fie unic. Ideal si dupa ce s-a stat de vorba si cu sotia si s-a facut si o genograma a sotului, dar si sotiei, se analizeaza si se trage o concluzie in care se poate aprecia ce sansa are cuplul sa supravietuiasca si cam ce se poate face. In general barbatii se plictisesc mai repede de partenera, poate ca sotia s-a si ingrasat, poate doar se neglijeaza si nu se mai ingrijeste etc., poate si nu intamplator tu te mentii bine si nasc usor suspiciuni, cu atat mai mult alimentate de un program prelungit la serviciu cu sau fara un motiv stringent care sa necesite un program prelungit( fie vorba intre noi),in care orice femeie simte toate aceste lucruri si fara doar si poate iti face scandal ca ai pe altcineva, ca sa nu mai vorbim de certurile si tensiunea legate de partea financiara deloc de neglijat etc. - motive pot fi foare multe si diverse. Poate toate acestea se datoreaza nu neaparat varstei fiecaruia, cat faptului ca sunteti de prea mult impreuna, de prea de tineri...Ca sa nu mai spun ca din punct de vedere psihologic tu te apropii, mai mult sau mai putin,de asa zisa "criza a barbatilor" - cand mai ii vezi si pe altii in jurul tau ca se mai distreaza, ies in oras si nu sunt stresati de venirea acasa, cand incepi sa constati ca viata este prea scurta si mai vrei ceva in plus ai nevoie de schimbare, incepi sa vezi si alte lucruri in jur, vrei ceva NOU! Nu ti-as garanta ca sotia ta ar fi dominatoare si cicalitoare in relatie daca ar fi mai sigura pe ea atat fizic, cat si psihic si poate ca nici tu nu ai mai fi astfel in situatia de a sta sa induri doar pentru copil. Parerea mea este ca slabiciunea pe care ti-o arata, delasarea ei in relatie (o relatie veche in care apar si copii, este foarte greu de intretinut in lipsa unui efort venit din ambele parti. Aceste aspecte vizibile a erodarii relatiei, a facut sa cauti si totodata sa ti se si confirme ca poti gasi si alte femei cu care sa te intelegi mult mai bine; singura problema de constiinta ramanand copilul si pot spune ca fata de altii, tu ai tinut cont de acest aspect... Ceea ce recomand inaintea unei decizii, este o psihoterapie de cuplu, daca nu ca pe o salvare, macar ca pe o ultima datorie ca ai incercat totul - asta daca vrei cu adevarat sa mai salvezi ceva. Gandeste-te si la un alt aspect: daca ea nu te-ar mai deranja cu nimic, ar fi total indiferenta fata de ce faci, ar incepe sa vina tarziu acasa si asta dupa ce a inceput sa tina regim si sa se duca la sala, sa iasa cu fetele in oras etc., ma intreb daca ai mai percepe situatia la fel de chinuitoare - poate chiar te-ar face gelos si ti-ar starnii din nou curioziatea. Ia mai gandeste-te daca poate nu ar trebui sa discuti cu sotia ta tot ce te deranjeaza, ca sa nu mai spun ca rolul unui consilier de cuplu tocmai asta este, sa va ajute sa va descoperiti si sa se traga concluzia clara daca se mai poate sau nu continua si ce implica acest lucru intr-un sens sau in altul asupra copiilor rezultati. Asa cum am spus si in articolul cu privire la efectul divortului asupra copiilor, decat o relatie conflictuala permanenta si dura intre parinti mai bine o despartire, dar stabilita o clara relationare pentru viitor si fara orgolii, egoism sau razbunare, pentru binele coplului. Pentru ca, de cele mai multe ori, cel ranit in relatie vrea sa se razbune intr-un fel sau altul, folosindu-se de propiul copil pentru al pedepsii pe fostul(a) partener (a).
  19.01.2006 17:48 
nu dispera!
De curand am trecut prin aceasta experienta si am trait cele mai triste momente din viata mea. Atat eu cat si baiatul meu de 11 ani. La un moment dat ajunsesem sa sufar eu pentru el si sa uit de disperarea din sufletul meu. Dar, in popor se spune" tot raul spre bine", iar afirmatia asta este cat se poate de adevarata. A trecut aproape un an si vindecarea nu a intarziat. Acum sunt pregatita sa imi impartasesc toate starile si trairile care le-am resimtit si care m-au chinuit in perioada de "tranzitie". Florin, tie iti recomand sa privesti cu incredere si optimism viitorul! Viata chiar merita traita din plin. Personal nu am ce regreta dupa divort. Zilele mele si ale baiatului meu au fost plin de realizari si bucurii marunte dar sanatoase. Gaseste-ti echilibrul si ajuta-l pe cel mic sa se dezvolte frumos. Fara regrete!
  19.01.2006 17:48 
divortul
nu este o solutie,dar atunci cand nu se mai poate nu ai incotro.
  19.01.2006 17:48 
despre divort
Buna ! Am 38 ani si sunt (inca) insurat din iunie 2002...si o minune de copil de 1an si 6luni... Ti-am scris pt ca mi se pare un articol f echilibrat, nu incerci sa aperi pe nimeni ci doar scrii citeva adevaruri: superficialiatea cotidiana ne face sa ne casatorim inainte sa ne cunoastem bine si apoi sa ne despartim ... tu incerci sa tragi un semnal de alarma: oameni buni ginditi-va la consecinte daca va despartiti.... eu am stat ce am stat si am cugetat (degeaba) si m-am aruncat, la noroc, cu capul inainte intr-o aventura ce mi-a mincat viata, sufletul si sanatatea... rau e ca ne-am stricat viitorul... si, chiar daca am iertat de f multe ori, m-am gindit ca, decit sa creasca copilul intr-o atmosfera conflictuala...mai bine renunt... sunt f multe de scris si am nevoie de sfatul tau de specialist si ...de femeie... daca se poate sa-mi dai un semn la bfa1967@yahoo.com... oricit am tras de mine sa nu...se pare ca singura scapare din infern este divortul... dar toata viata ma va durea sufletul de ala mic...oricite femei as mai cunoaste si chiar daca voi mai avea copii...nu-l voi putea uita imi vine sa pling si nu am voie pt ca sunt la servici... scuze... si multumesc pt cine are bunavointa sa-mi citeasca rindurile... o zi buna ! Florin
  19.01.2006 17:48 
3 ani...
Doresc sa aflu parerea specialistilor la urmatoarea intrebare: cum trebuie gestionata situatia unui baietel in virsta de 3 ani,care in urma divortului a ramas cu mama,iar despre tata stie ca e la servici?
  19.01.2006 17:48 
adevarat
este foarte adevarat acesc articol, m-a ajutat mult sa-mi lamuresc anumite probleme pe care le aveam in urma divortului
 

Newsletter-ul TopSanatate
dinamism si energie de la prima ora!


Cresterea copiilorFrumusete & ingrijire
Medicina alternativaNutritie
PsihologieRelatii
SarcinaSanatate sexuala
Sistemul imunitarSlabeste sanatos
SportShopping
CardiologieDermato - venerologie
EndocrinologieGastroenterologie
Ghid de prim ajutorGinecologie
NefrologieOftalmologie
OncologieOrtopedie
PsihiatrieSanatatea spatelui
Sanatate publicaStomatologie