Atacuri de panica - boala mediilor urbane stresante

Ce este atacul de panica?

Tulburarea de panica este o tulburare anxioasa destul de comun intalnita in medii urbane stresante. Ea apare in mod brusc si inexplicabil sub forma unor stari de frica si de neliniste, dificultate de respiratie, palpitarii, ameteli, tremurat, frica inexplicabila de moarte, boala grava sau nebunie. Intrucat aceste senzatii sunt fizice, majoritatea celor care manifesta aceste simptome trec prin cabinete medicale, unde incearca sa caute o boala organica.

Biologic vorbind, atacul de panica vine din interpretarea gresita a unor reactii fizice (am niste simtome fizice si sunt incapabil sa le interpretez corect). Psihologic vorbind, este vorba despre atribuirea unei dimensiuni catastrofice unor simptome fizice (imi bate inima mai tare, inseamna ca voi face infarct sau ca am o boala foarte grava).

Panica implica elemente fizice si emotionale in aceeasi masura; persoana care sufera de atacuri de panica este de obicei una inclinata catre o sensibilitatea crescuta in receptarea si interpretarea simptomelor corpului propriu. Intreaga activitate cerebrala ce duce la panica este cauzata de aceasta interpretare gresita.


Ce se intampla de fapt in timpul unui atac de panica?

Frica este elementul de baza in atacurile de panica. Sa luam exemplul unei persoane care este la volan. Conduce gandindu-se la diferite lucruri. Brusc, fara nici un motiv aparent, simte un nod in gat, senzatie de sufocare. Inima incepe sa bata nebuneste, palmele ii transpira, simte ca ameteste si ca va muri sau ca i se va intampla ceva foarte rau.

Cognitiv, persoana e convinsa ca va muri sau va innebuni, ca va pierde controlul, ca inima sa e de vina sau sistemul endocrin, oricum, ca se intampla ceva grav. Emotional vorbind, persoana se simte coplesita de aceasta stare de panica si de ceea ce simte.


Cum se simte o persoana in timpul unui atac de panica?

Se gandeste imediat ca o sa moara, ca o sa innebuneasca; o sa aiba senzatia ca va face infarct, ca isi va pierde controlul. Persoana in cauza are simptomele fizice care creeaza starea de panica, starea de panica ii accentueaza simptomele fizice, astfel incat se intra intr-un cerc vicios; aici simptomele sunt accentuate pana colapseaza pur si simplu in atacul de panica.

De multe ori cel care sufera atacuri de panica ajunge la urgenta, convins fiind ca are ceva la inima, ca analizele sunt proaste, ca are, oricum, o boala foarte grava. Analizele ii ies bune, de obicei, i se spune ca este hipocondriac; individul in cauza nu intelege ce se intampla cu el, se simte neinteles, pierde increderea in medic sau in diagnostic si de multe ori are tendinta de a continua investigatiile, pentru a gasi o cauza organica a simptomelor sale.


Ce trebuie sa stie o persoana care se confrunta cu atacuri de panica?

Primul lucru pe care trebuie sa-l stie e ca nu va muri, nu va innebuni, nu i se va intampla absolut nimic grav. E foarte important sa constientizeze ca atacul de panica este pornit din interior, este o stare accentuata de frica ce poate fi stapanita. Cu cat frica este mai mare, cu atat va deveni simptomul mai puternic. Cu cat simptomul este mai puternic, la fel, frica se accentueaza. Tendinta de a exagera in astfel de momente ne face sa nu percepem in mod real timpul si dimensiunea tulburarii.

Un pont bun este sa cronometram cat dureaza un atac de panica. Desi cei mai multi vor spune ca a durat in jur de 5-10 minute, vor putea vedea ca nu dureaza aproape niciodata mai mult de un minut sau doua. In acest fel persoana poate sa isi reinterpreteze simptomele si durata lor in mod realist. Ajuta foarte mult sa intelegem de unde a aparut emotia.

Persoana respectiva trebuie sa dobandeasca niste tehnici de relaxare care sa intervina la nivel biologic.
Relaxandu-se, corpul nu mai reactioneaza ca in stare de panica - drept urmare, creierul nu mai interpreteaza ca se intampla ceva grav in organism. In lipsa interpretarii gresite, nu se mai transmite starea de anxietate, cercul vicios spargandu-se la nivelul biologicului prin relaxare.


Care sunt simptomele atacului de panica? Difera de la persoana la persoana sau sunt comune mai multor persoane?

Simptomele generale atacului de panica sunt urmatoarele:

• impresia ca inima bate tare sau ca se opreste;
• transpirarea mainilor;
• respiratia este necontrolata;
• starea de ameteala;
• sentimentul de pierdere a cunostintei;
• sentimentul de greutate in picioare - unii simt ca li se inmoaie genunchii, ca urmeaza sa lesine;
• o stare de incordare foarte puternica - unii se incordeaza atat de tare incat fac chiar febra musculara in clipa respectiva;
• stare de derealizare (viata dubla intre real si reprezentarile derilante), de depersonalizare;
• palpitatii;
• stare de sufocare, sentimentul ca nu se poate respira.

In general, simptomele difera de la persoana la persoana, cat si interpretarea acestora, insa, sub o forma sau alta, multe din cele de mai sus se regasesc in atacul de panica.


Cand anume se petrec aceste atacuri? Pot fi prevenite in vreun fel?

De obicei exista o problema, un factor stresor foarte puternic; sunt oameni la care atacurile de panica apar in timpul noptii - se trezesc si au atac de panica. Sunt oameni la care atacul poate sa apara in timp ce sunt pe strada sau la volanul masinii si atunci se sperie si mai tare pentru ca le este frica sa nu faca infarct la volan.

Atacurile de panica pot sa apara in momente diferite. In general, persoanele care se confrunta cu aceasta problema simt ca au o stare de rau fizic cateva clipe inainte de producerea atacului. Nestiind cum sa interpreteze simptomul, ei intra si mai tare in panica, accentuandu-si starea de rau.

Cum ar trebui sa intervina? Cea mai buna metoda de a interveni se realizeaza prin relaxare. Persoanele ar trebui sa-si spuna: "simt, am aceasta stare de ameteala, dar stiu ca este un atac de panica, nu o sa se intample nimic grav". Daca procedeaza in acest fel, in loc sa accentueze atacul, au mari sanse de a se relaxa si de a-l indeparta.


Cum se trateaza atacurile de panica?

Pentru atacurile de panica exista tratamentul medicamentos care se prescrie in psihiatrie, care este corelat cu psihoterapia. Prin intermediul psihoterapiei, pacientul invata sa se relaxeze, sa isi reinterpreteze simptomele si sa reactioneze realist.

In psihoterapie se merge in primul rand pe relaxare. Omul, rezolvandu-si simptomul, capata siguranta, stie ca este bine. Este foarte important sa intelegem de unde a aparut aceasta reactie de aparare. Atacul de panica este un raspuns la un factor stresor care inseamna "nu mai pot", "nu mai rezist". Prin psihoterapie pacientul gaseste cai realiste si integrate social de a-si rezolva problemele si de a-si interpreta simptomele.


De ce sunt asociate atacurile de panica cu diferite fobii?

Atacurile de panica sunt asociate de obicei cu agorafobia, frica de locuri publice. In general atat fobiile, cat si atacurile de panica se invata din experienta. De exemplu, o persoana care are un atac de panica pe strada, in mijlocul multimii sau la Mall, va evita in mod automat acele locuri, pe care le va asocia cu starea sa de rau.

Cu aceste concluzii in minte (pentru ca nu mi-am putut explica atacul sau pentru ca nu am fost de acord cu explicatia primita, fiind convins ca sufer de o boala foarte serioasa) evit sa mai ies afara sau ies numai daca sunt insotit de cineva alaturi de care ma simt in siguranta.

In clipa in care ies afara, creierul meu este deja "programat" - "daca o sa ies, o sa mi se faca rau". Astfel, creez conditiile prielnice unui nou atac de panica.


Cum trebuie sa ne purtam cu o persoana care are atacuri de panica?

In primul rand trebuie sa incercam sa nu-i intarim comportamentul. De obicei, alegem sa facem noi toata treaba, sa il lasam in liniste pentru ca este bolnav si ne este frica sa nu pateasca ceva. Izolandu-l in felul acesta in simptomatologia lui, nu-l ajutam in nici un fel pentru ca el va obtine foarte multe prin boala lui si atunci va avea toate motivele sa-si intareasca simptomele.

Automat, daca se ajunge acolo, persoana "bolnava", in mod inconstient, nu mai face nimic din ce nu vrea, pentru ca ii este frica sa nu aiba un atac de panica.

O tehnica paradoxala de vindecare este prin exacerbarea simptomelor. Pentru a trece peste atacuri, el trebuie expus simptomelor, pentru ca in acele momente va descoperi ca de fapt nu i se intampla nimic - nu lesina, nu innebuneste, nu moare.

Unii pacienti care nu pot sa treaca de aceasta stare sunt chiar provocati in cabinetele de psihoterapie sa faca un atac de panica de fata cu psihoterapeutul, in care au incredere. Procedandu-se astfel, ei isi vor da seama ca nu se intampla nimic din ce si-au imaginat.

Daca intri in panica alaturi de el si-l ocrotesti excesiv, de fapt ii intaresti simptomul si sentimentul ca este bolnav si ca trebuie ocrotit, ca nu se descurca singur, ca este in pericol.


Un om are atacuri de panica, trece peste ele, ii reapar peste cativa ani. Este posibil acest lucru?

Da, bineinteles, pentru ca este vorba de o reactie invatata deja. Daca din punct de vedere cognitiv nu stapaneste si nu intelege care este mecanismul, de ce reactioneaza asa, poate sa se confrunte cu un atac data urmatoare (peste cateva saptamani, luni, ani de la atacul initial) cand va aparea un factor stresor puternic.

Este un mod de aparare, un mod al nostru de a reactiona. Un bulimic, de exemplu, se vindeca de bulimie, dar poate oricand sa reapara aceasta problema, dupa cativa ani, intr-o alta conditie si cu alti factori stresori, daca nu se echilibreaza. In acelasi mod se intampla si cu atacurile de panica; mecanismul este acelasi. Prima data la ce faci apel? La ceea ce ai invatat. Daca nu gasesti alte mijloace de aparare, se iveste cel care este cel mai usor, respectiv atacul de panica.


Se mostenesc ereditar atacurile de panica?

Exista teorii care subliniaza o predispozitie genetica in interpretarea gresita a simptomelor, asa cum se intampla in atacurile de panica. Insa factorul mediu este extrem de important, aceasta insemnand stresul la care este supusa persoana, modul in care a invatat sa reactioneze.

De exemplu, sa presupunem ca avem un om caruia ii este frica sa faca un anumit lucru. Este obligat de familie, de cei din mediul lui sa faca lucrul acesta. Constient isi da seama ca lucrul este bun pentru el - cum ar fi, sa se duca la scoala - dar el nu vrea si chiar nu-si doreste.

Cum poate sa impace dorinta lui interna cu presiunea exterioara? Se duce acolo, dar face un atac de panica, i se face rau. Intr-un final, obtine ce vrea, nu mai este obligat sa faca lucru respectiv - nu se mai duce la scoala sau nu mai se duce sa cumpere paine. In asemenea cazuri, mediul este cel care forteaza, nu predispozitia biologica.


Este bine sa le oferim informatii despre atacurile de panica omenilor care au aceasta problema?

Chiar daca sunt dezamagiti ca nu au o boala unica, spectaculoasa, grava, este foarte util ca acesti oameni sa stie cat mai multe informatii legate de problema lor. Ei trebuie sa ajunga sa constientizeze ca atacul de panica se rezuma la o reactie pe care ei insisi si-o provoaca.

Ei isi simt starile si sunt foarte speriati de ele; in clipa in care, la cabinete, de exemplu, le spui "simtiti aceasta stare si pe aceasta si pe aceasta ..." par destul de dezamagiti sa afle ca exista si altii care simt o traire ce lor li se parea apocaliptica. In momentul in care sunt nevoiti sa raporteze simptomul la real, isi dau seama ca tulburarea lor nu atat de grava, precum credeau initial.