Stil de viata  Afectiuni si boli  Club sanatate
Teste
 
Primul an de viata
Home > Stil de viata > Cresterea copiilor > Primul an de viata > Primul an din viata bebelusului tau

Primul an din viata bebelusului tau

In acest prim an, schimbarile se succed intr-un ritm ametitor: azi iti prinde un deget si il strange, plange mai tot timpul, mananca si doarme aproape toata ziua.
Maine arunca jucariile si asteapta sa le primeasca inapoi numai pentru a le arunca iar si incepe sa bolboroseasca pe limba lui. Poimaine se ridica, la inceput ezitant, si incepe sa paseasca... Toate aceste progrese te fac fericita, dar, in acelasi timp, te pot si bulversa. Ne propunem sa-ti prezentam, intr-un serial, care sunt principalele aspecte pe care trebuie sa le ai in vedere pe parcursul acestui an, cum evolueaza bebelusul de la o luna la alta si cum il poti ajuta sa evolueze.


Prima intalnire...

Imediat dupa nastere, cand iti este aratat bebelusul, ai putea fi dezamagita sau chiar speriata de aspectul sau. Pielea lui este incretita, nu-si intinde complet mainile si picioarele - aproape ca nu seamana cu ceea ce ti-ai imaginat tu in decursul celor noua luni de sarcina. Insa nu ai motive de ingrijorare. Explicatia consta in faptul ca, pana acum, micutul a stat oarecum ghemuit in uter si este normal ca membrele sale sa nu fie complet destinse de la inceput. Insa acest lucru va disparea de la sine in scurt timp. Tocmai de aceea este bine ca, in primele saptamani de viata, sa-l infesi, pentru ca trecerea si adaptarea lui de la viata intrauterina la cea din mediul exterior sa fie cat mai lina.

Pana la sfarsitul primei luni, micutul va incepe sa-si miste capul, iar reflexele se stabilizeaza, pe masura ce sistemul lui nervos si cel muscular se dezvolta. Insa reflexele primare (cum ar fi suptul degetelor) persista.


Mancare si somn - coordonatele esentiale

Alimentatia are cel mai important rol pentru dezvoltarea normala a noului nascut, fiind urmata de somn. Majoritatea bebelusilor mananca la fiecare doua-trei ore si dorm, in medie, 16-17 ore din 24, interval in care se trezesc adesea. Reglarea somnului si a orelor de masa este un proces care se va derula pe parcursul urmatoarelor luni.


Plansul - principala forma de comunicare

L-ai trezit din somn? Plange. I-e foame? Plange. Si-a udat scutecul? Plange. S-a plictisit si vrea sa i se acorde atentie? Plange. In prima luna de viata, iti va fi dificil sa detectezi care este cauza exacta. Insa, dupa cateva luni, vei constata ca pentru fiecare "doleanta", are un stil anume de a plange: mai ascutit, mai intens, sau dimpotriva, ca un scancet prelungit. Tu trebuie sa-i fii aproape si sa-l alinti cat mai mult. Tine-l in brate, leagana-l, vorbeste-i cu tandrete. Are nevoie de tine, pentru ca lumea in care tocmai a patruns este cu totul straina pentru el si adaptarea nu este usoara.


Nu are ochi decat pentru tine

In primele saptamani de viata, vederea bebelusului este incetosata - de fapt, initial percepe numai umbre si culori difuze, iar raza lui vizuala este foarte limitata (cativa centimetri). Prin urmare, nu te poate vedea decat atunci cand esti foarte aproape de el. Studiile efectuate in strainatate au evidentiat faptul ca nou-nascutilor le place sa vada fete umane in preajma, se simt mai in siguranta. In continuare, pe lista preferintelor se afla contrastele de culori (iata de ce este bine sa-i pui in preajma jucarii viu colorate).


De cum s-a nascut, incepe sa invete

Chiar din primele zile, este posibil sa observi ca micutul este linistit si atent la ceea ce se intampla in jurul lui. Ochisorii se misca in toate directiile - chiar daca, asa cum spuneam, nu percepe informatia vizuala decat in mica masura. Foloseste asemenea momente pentru a-i vorbi, a-i canta, a te plimba cu el prin casa, aratandu-i tablourile. Dar, daca nu se arata receptiv si e apatic, nu insista. Poate ca i s-a facut somn.

Chiar si la aceasta varsta atat de frageda, bebelusul poate recunoaste, intuitiv, chipurile celor apropiati si gesturile lor, pe care poate incerca sa le imite. Cand il tii in brate, zambeste-i, ridica sprancenele - sunt mari sanse sa te imite si el.


Cum se joaca un nou-nascut?

Ai putea crede ca este mult prea devreme pentru asa ceva. Insa lucrurile stau altfel - asa cum stii, jocul exercita un rol important in educatia copilului si in deprinderea multor abilitati, asa incat nu se poate spune ca ar fi prematur. Chiar daca nu are inca destula forta in brate pentru a tine jucariile (tot ce poate face, in primele saptamani, este de a-ti strange degetul...), copilul este incantat de jucarii, in culori cat mai vesele.

De asemenea, cercetarile au aratat ca nou-nascutilor le place sa... se priveasca in oglinda! Ia-l in brate si stati putin in oglinda si vorbeste-i. De asemenea, informeaza-te despre miscarile de gimnastica speciale pentru bebelusi - imposibil sa nu-i placa si, pe langa aceasta, va capata mai repede o buna mobilitate musculara.


Toti bebelusii sunt la fel? Nu!

Poate ca ai mai auzit spunandu-se ca, in primele luni de viata, bebelusul nu se deosebeste cu nimic de ceilalti copii de aceeasi varsta. Nu este asa; micutul are de pe acum propria personalitate, si trebuie sa inveti sa-l cunosti...

Daca ai nascut prematur, trebuie sa stii ca are nevoie de ceva mai mult timp pentru a progresa, comparativ cu bebelusii care s-au nascut la termen. Prin urmare, "seteaza-ti" asteptarile in functie de acest aspect. Dar nu te teme - va recupera cu repeziciune si, dupa cateva saptamani, va putea "tine pasul" fara probleme.


Ce spun cititorii (ultimul mesaj pentru acest articol)
  26.09.2009 12:45 
CRESTEREA COPIILOR
IN ACEST ARTICOL ESTE EXACT ASA CUM SE INTAMPLA IN REALITATE FOARTE BUN PENTRU ORICE MAMICA
Spune-ti parerea
* cod Greu de citit?
Regenerare cod

Newsletter-ul TopSanatate
dinamism si energie de la prima ora!


Cresterea copiilorFrumusete & ingrijire
Medicina alternativaNutritie
PsihologieRelatii
SarcinaSanatate sexuala
Sistemul imunitarSlabeste sanatos
SportShopping
CardiologieDermato - venerologie
EndocrinologieGastroenterologie
Ghid de prim ajutorGinecologie
NefrologieOftalmologie
OncologieOrtopedie
PsihiatrieSanatatea spatelui
Sanatate publicaStomatologie