Stil de viata  Afectiuni si boli  Club sanatate
Teste
 
Stresul la munca
Home > Stil de viata > Psihologie > Stresul la munca > Piata fortei de munca in viziunea unui consultant

Piata fortei de munca in viziunea unui consultant


Amalia Picleanu - Savinescu, manager partner, Tandem Consulting

Pentru a vedea ce se intampla pe piata fortei de munca cu meseriile medic stomatolog, asistenta medical, avocat, manager, contabil, profesor, instructor de sport si sportiv de performanta, dar si pentru a avea informatii care vin din perspectiva angajatorilor si a clientilor am stat de vorba cu Amalia Picleanu-Savinescu, Managing Partner. 

 

1. Care este tendinta pe piata fortei de munca a meseriilor sus-mentionate?

Profesionistii din domeniul sanatatii fac parte din categoriile cele mai vizate de catre angajatori, atat pe plan intern, cat si pe plan extern. Ofertele de munca din strainatate sunt numeroase si competitia este tot mai intensa. Daca in urma cu 2-3 ani majoritatea ofertelor din strainatate aveau pentru candidatii din Romania un caracter atractiv indiferent de zona lor de provenienta, in ultima perioada este vizibila exigenta in alegerea ofertelor, optiunile mergand predominant catre spatiile vestice.


Preferintele candidatilor se indreapta spre Marea Britanie, Franta, Germania si Italia. Am intalnit situatii in care potentialii angajatori din spatiul noneuropean, care doreau sa acceseze piata romaneasca, au fost nevoiti sa isi indrepte atentia catre tari din Asia. Prin plecarea masiva a specialistilor in strainatate, dar si ca urmare a dezvoltarii serviciilor private din sectorul sanatatii, pe plan intern numarul ofertelor de angajare depaseste nivelul cererilor celor care dispun de calificarea necesara; in consecinta, asigurarea necesarului de personal in domeniul sanitar devine din ce in ce mai problematica.


In general, indiferent de profesia la care ne referim, cu cat nivelul de calificare cerut de angajatori este mai ridicat, cu atat mai problematica devine identificarea si atragerea candidatilor valorosi. Acest aspect este evident in profesiile cu caracter liberal (avocati), a celor de data recenta (instructor de sport), in cazul managerilor profesionisti, capabili sa faca fata provocarilor unei economii de piata spre final de tranzitie... si lista continua.


Si in domeniul contabilitatii exista provocari, acestea provenind in principal din continua schimbare a legislatiei; presiunile pe care le resimt companiile se refera atat la numarul de specialisti necesari, cat si la nivelul lor le competente.


2. Cat de stresata este o persoana care lucreaza intr-unul din respectivele domenii?


Nivelul de stres creste proportional cu gradul de responsabilitate specific postului si este determinat atat de gradul de toleranta propriu individului, cat si de calitatea mediului organizational. Este de asteptat ca in mediile cu risc inalt, in care ambiguitatea este mare si deciziile se iau sub presiune, stresul sa creasca. A devenit o cerinta comuna din partea organizatiilor ca angajatii sa dispuna de un grad ridicat de rezistenta la stres, insa mult mai mic este numarul celor care inteleg ca au o responsabilitate in ceea ce priveste constientizarea si gestionarea la nivel de organizatie a stresului profesional. 


3. Cum se manifesta presiunea pusa asupra angajatului din punctul de vedere al asteptarilor clientilor sau angajatorului, unde este cazul?


Presiunea sporita asupra angajatilor provine din cresterea competitiei. Asteptarile clientilor cresc, la fel si dorinta investitorilor de a-si mentine profitul indiferent de modificarile de context ale pietei. Echilibrarea acestor forte poate conduce la progres, in vreme ce o abordare in forta, o gandire pe termen scurt, provoaca rupturi si pagube la nivel uman.


4. In cat timp apare epuizarea extrema, daca se pune problema de asa ceva?


Extenuarea apare in raport cu limitele propriului organism. Motivatia joaca un rol important in stabilirea pragului de sensibilitate al fiecaruia, insa este evident ca si cei mai motivati risca sa isi epuizeze resursele interne daca se supun unui regim de viata nenatural. Exista numeroase exemple in jurul nostru de patologii generate sau alimentate de medii organizationale, formele acestora variind in functie de domeniul de activitate, tipul organizatiei, cultura specifica.


5. Care ar fi sugestiile dumneavoastra de adaptare?


Este surprinzator cum, in momentele de mare cumpana existentiala, majoritatea oamenilor stiu ce ar fi trebuit sa faca pentru a nu ajunge in situatiile limita in care se regasesc. Din pacate, inainte de a ajunge la capatul puterilor, aceeasi oameni ignora importanta lucrurilor simple, dar esentiale, precum alimentatia corecta, somnul in acord cu nevoile reale ale organismului, sportul, micile bucurii si placeri personale. 


O buna cunoastere de sine si a propriilor limite, o definire corecta a scopurilor in viata si o prioritizare a obiectivelor ar putea fi o recomandare utila, daca nu ar avea un caracter prea general.

Acceptarea si personalizarea principiului general al echilibrului intre viata personala, munca si activitatile recreative constituie demersurile necesare pentru transpunerea cu succes a teoriei in practica.


Responsabilitatea asupra propriei vieti nu poate fi delegata, dar putem beneficia de sprijin punctual, inclusiv prin diferite parteneriate. Programele de coaching sunt de mare ajutor in acest sens, deoarece prin intermediul interactiunii cu un coach, fiecare isi poate gasi propriile solutii (extrem de variate) la confruntarile si provocarile sale specifice. Problematica stresului este prezenta in toate formele de coaching pe care le sustin; experienta mi-a aratat ca, atat in coaching-ul personal, cat si in cel profesional, stresul apare ca tema majora, in mod implicit sau explicit, solicitand atentie si interventii pe masura.


Din fericire, munca de analiza si de constientizare a factorilor generatori conduce la identificarea legaturilor dintre cauze si efecte si face posibila gasirea de catre cel interesat a remediilor si a solutiilor de prevenire.




Newsletter-ul TopSanatate
dinamism si energie de la prima ora!


Cresterea copiilorFrumusete & ingrijire
Medicina alternativaNutritie
PsihologieRelatii
SarcinaSanatate sexuala
Sistemul imunitarSlabeste sanatos
SportShopping
CardiologieDermato - venerologie
EndocrinologieGastroenterologie
Ghid de prim ajutorGinecologie
NefrologieOftalmologie
OncologieOrtopedie
PsihiatrieSanatatea spatelui
Sanatate publicaStomatologie